Minunea din viata mea

Trimiteti-ne pe adresa de email bucuriacelornecajiti@yahoo.com povestile voastre de viata si le vom trece pe blog. Este important sa ne impartasim unii celorlalti din experientele personale, pentru ca doar asa ne dam seama ca nu suntem singuri. Cu credinta, iubire si incredere, vom merge mai departe... Doamne ajuta!

Ma numesc Cristina, am 37 de ani si, in urma cu patru luni, am adus pe lume o fetita. Tatal ei nu-si dorea copii, asa ca ne-a parasit inainte ca micuta sa se nasca. Am suferit enorm si, alaturi de familie si prieteni, am reusit sa duc la bun sfarsit sarcina doar cu sprijinul exceptional primit din partea duhovnicului meu si al medicului care m-a asistat pe toata perioada respectiva. S-ar putea sa para ciudata asocierea, dar in lunile acelea m-am simtit ca in cantonament, fizic si emotional, avand alaturi de mine doi antrenori, fiecare specializat pe partea lui: unul pe partea duhovniceasca, celalalt pe cea medicala, care m-au sustinut permanent.

La nastere, fetita a luat nota 10! I-am multumit lui Dumnezeu pentru sansa de a fi mama si de a avea o dulceata de copil, blondina cu ochii albastri.

La o luna, am fost la un control de rutina si mi s-a prabusit cerul in cap: am aflat ca micuta are un chist pe creier. La bebelusi atat de mici, chistul nu poate fi nici tratat, nici operat, singurul lucru pe care-l puteam face fiind monitorizarea lui... Am intrebat disperata care sunt optiunile: a) sa evolueze si sa degenereze in hydrocefalie; b) sa stagneze; c) sa se resoarba.

Ajunsa acasa, mi-am sunat duhovnicul si, dupa discutia cu el, am realizat ca, totusi, as putea face ceva pentru copilul meu: sa-l botez cat mai repede. Am devansat toate pregatirile de botez si, intr-o zi de inceput de septembrie, am crestinat-o pe micuta. Am avut parte de o slujba superba, de nasi minunati, de sprijin moral din partea celor mai dragi prieteni ai mei si, evident, de sustinerea neconditionata a familiei mele.... Dupa botez, am simtit cum lucrurile se linistesc. Copilul meu isi primise ingerasul si acesta se pare ca-si suflecase manecile si pornise la treaba: avea de dovedit un chist!

In fiecare zi, ii multumesc lui Dumnezeu pentru copilul meu si ma rog sa-i fie bine. Parintele duhovnic s-a rugat constant pentru fetita mea, prietenii si familia mea la fel. Ieri, la doua luni de la botez, am fost din nou la control. Cand medicul m-a privit zambind, usor surprins, si mi-a spus: "Chistul a disparut complet!", am simtit ca mi se inmoaie picioarele... Mi-au dat lacrimile, mi-am strans copilul in brate si i-am multumit lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru minunea adusa in viata mea!

Cu credinta, cu iubire, cu incredere... doar asa poti depasi cele mai delicate momente din viata ta!Personal, privesc cu bucurie viitorul caci copilul meu este sanatos...cu voia lui Dumnezeu, si stiu ca lucrurile vor merge mai departe exact asa cum va dori El sa se intample. Atunci, de ce sa-mi mai fie teama?...