Despre implicare

"Hristos ne cere sa ajutam si sa nu asteptam nimic in schimb, caci rasplata o vom lua de la Dumnezeu. Dumnezeu este singurul care iubeste neconditionat. El investeste in noi toata iubirea Sa, si sufera mult pentru rautatea noastra si nu alege pe cine sa iubeasca, asa cum facem noi, ci iubeste si pe cel bun si pe cel rau, pe cei drepti ii iubeste si pe cei pacatosi ii miluieste.
Este o vorba care spune ca la Judecata de Apoi, Dumnezeu nu ne va intreba cati prieteni am avut, ci pentru cati oameni noi am fost buni prieteni. Trebuie sa iubesti si daruiesti acea iubire absoluta, dar fara sa astepti sa primesti iubirea inapoi. Implicarea este sufletul pus pentru a ajuta pe altii..." (Petruta)

"Implicarea nu poate caracteriza decat pe omul viu ( anatomic si spiritual), care traieste si vibreaza la frecvente inalte. Implicarea este mesajul codat al lui Dumnezeu pentru om, este modul in care El vrea sa ne traim viata, sa ne justificam existenta. Avem o placere inutila de a ne considera victime, victimele societatii, victimele propriului destin, victimile unui Demiurg care ne-a izgonit din rai, aruncandu-ne in furtuna unei existente tumultoase, pline de dificultati si obstacole. Ceea ce nu intelegem este atitudinea pe care Dumnezeu vrea sa o abordam in fata micilor sau mai marilor noastre neajunsuri. Dumnezeu ne lasa posibilitatea de a ne implica in propria noastra viata, ne arata calea de urmat pentru a ajunge la desavarsire si ne indeamna sa luptam impotriva trandaviei, a uitarii, a amortirii mintii si sufletului. Doar atunci cand ai ajuns la un grad inalt de implicare in propria ta viata, poti vorbi de o implicare la nivel macro. Implicarea in sensul pozitiv, general este ceea ce ne face superiori, ne ajuta sa scapam de eventualele complexe ale inutilitatii si nonsensurilor existentei.” (Camelia)

“Implicarea inseamna a cunoaste o situatie sau un scop si a depune efort pentru realizarea unui obiectiv. A te alatura unei cauze si a contribui la indeplinirea ei, punandu-ti la dispozitie atu-urile si folosindu-le total, fara ezitare. A actiona, a manifesta dorinta de a face ceva, de a ajuta pe cineva. Implicarea este puterea de a nu ramane indiferent si nepasator fata de un lucru.” (Adrian)

“Vad automat implicarea legata de timp. Cand un bolnav este pe moarte regreta timpul, timpul pe care nu-l mai are sa-l petreaca cu cei dragi, timpul sa se bucure, sa se intristeze, sa traiasca…aceasta pierdere a timpului este tragica pentru omul obisnuit sa i se cuvina fiecare proces de respiratie. Suntem salvati in viata aceasta de la mediocritate prin creatie, Dumnezeu ne-a dat tuturor harul Sau, un dar de a-i bucura pe ceilalti intr-un anumit fel, unic fiecaruia. Putem sa cantam, sa pictam, sa scriem, sa vorbim frumos in sensul katartic(se spune despre scris si despre arte in general ca au o functie de katarzis, de vindecare), sa alinam o inima tulburata, care oricum, dar nu din intamplare ne-a fost scoasa in cale. Si acesta este momentul in care “ne salvam” pe noi si pe ceilalti de la uitare si ne daruim o fapta buna. Implicarea este strict legata de vointa si de darurile pe care le avem. Ne implicam cand cineva incearca sa coboare din autobuz si nu poate din pricina greutatii bagajelor, ne implicam cand gasim timpul sa explicam unui coleg un rand de curs, sa intindem bratele si sa imbratisam o colega de camera care plange…putem fi implicati si in mersul pe stada, controlandu-ne sa zambim unei expresii triste sau putem sa ne implicam intr-o actiune ce va da roade peste douazeci de ani-sa plantam brazi la Comanesti-cand toata lumea defriseaza. Implicarea este puterea de a face necontenit si constient ceva pentru ceilati, lucru ce duce la imbogatirea proprie. O zi in care putem si facem mai multe este asimilata ca o zi usoara, frumoasa, ne gasim parca impacati, mai plini de viata, constientizam ca am facut la propriu un lucru si nu ne-am irosit in viteza si asteptarile lumii de afara- pentru a ne gasi un sfarsit de zi epuizanta, in care am incercat din rasputeri sa ignoram totul si “sa ne vedem de treaba”: scoala, casa, probleme a caror rezolvare, surprinzator, nu ne aduce usurarea dorita.Implicarea este alungarea indiferentei si ignorantei din sufletele noastre si este dovada iubirii celorlalti, detasarea de noi insine pentru a-i cunoaste pe ceilalti si intoarcerea la un sine ajutat la randul lui, implicarea este iubire.” (Simona)

Intalnirea de sfarsit de an - Bucuresti

Ieri am avut ultima intalnire din an la Asociatie - filiala Bucuresti. Ne-am adunat cu totii, cu bucurie, in mansarda cafenelei Cafepedia (spatiu pus la dispozitie de Catalin, caruia ii multumim din nou, cu drag). Atmosfera plina de caldura si colindele cantate de Stefan si prietenii lui ne-au umplut sufletele. Am schimbat pareri, am servit produse de post si ne-am impartasit din planurile de vacanta. Iata mai jos cateva imagini...
La multi ani tuturor, cu sanatate, fericire si iubire adevarata! Doamne ajuta!

Despre bunavointa

Apropierea Nasterii Domnului face ca subiectul bunavointei sa devina mai actual, mai palpabil...
Ce este pentru dumneavoastra bunavointa?...

"...îngerii la Nașterea Domnului le descoperă păstorilor vestea cea bună încheind mesajul lor astfel: ”Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” Noi trebuie sa luăm aminte, ca și păstorii din Evanghelie, și să dăm mai departe acest mesaj de bunăvoire între oameni. Trebuie să avem grijă la mânie și alte patimi ce strică relațiile dintre semeni, acestea fiind săbii ce vin de la Irod cel sufletesc, și să încercăm sa scăpăm de ele prin ajutorul lui Dumnezeu, și tot prin ajutorul Lui să ne menținem bunăvoința noastră față de oameni. Astfel se va intări relația noastra pe verticală cu Dumnezeu, și cea pe orizontală cu aproapele." (Stefan)

"...Am o prietena care, din pacate, nu are o viata usoara, deoarece a fost lipsita de afectivitatea parintilor, aceasta marcandu-i intreaga viata. Desi a trait la un centru de plasament, ea nu a uitat niciodata ce inseamna sa fii om si ce important este sa fii bun. Intotdeauna, din putinul ei, da si altuia. Atunci cand cineva din jurul ei are probleme, ea este dispusa sa asculte si sa gaseasca solutii la problemele celorlalti. Daca o intrebi de ce este asa buna, iti va raspunde ca nu vrea ca si persoanele din jurul ei sa sufere si sa treaca prin momentele greu de imaginat prin care a trecut ea. Pentru mine, aceasta persoana este un model, deoarece ea nu uita ce importanta este prietenia in viata omului si mai mult, ea nu-si lasa prietenii la greu. Merge dupa vorbele Mantuitorului care spune: "Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea faceti voi, ca aceasta este legea si proorocii." (Matei 7,12"). (Ionica)

"Am văzut de curând un film, 3D - “A Christmas Carol”. Adaptare cinema a operei omonime a lui Charles Dickens, filmul a reuşit să mă impresioneze profund, pentru că nu mă aşteptam să găsesc, în momentul şi în contextul respectiv, ceva mai mult decât obişnuita poveste de Crăciun realizată, poate, doar cu ceva mai multe forme şi culori… Dar am găsit! Am găsit un puternic îndemn la bunăvoinţă, la întrajutorare, la a-l iubi pe cel de lângă tine. Nu vreau să povestesc filmul , pentru că nu vreau să fur nimănui şansa unei opinii proprii. Există însă un detaliu pe care vreau să-l amintesc. Şi acesta se refera la cât de mult şi-ar dori un suflet, trecut la cele veşnice, dar ţinut în lanţurile unei vieţi petrecute în zgârcenie, să poată ajuta . Durerea cu care, într-una din scene, sufletul respectiv îşi strigă nevoia de a fi de folos, unei femei sărace cu un copilaş în braţe, fără a putea fi auzit însă, mi-a dat fiori. Am simţit atunci, mai clar ca niciodata, că nu mai am voie să-mi dorm somnul mulţumirii de sine...." (Raluca)

"...Raportându-mă din nou la implicarea proprie în relaţiile cu cei din jur, se cuvine o mică nuanţare a conceptului. Dacă înainte vorbeam despre bunăvoinţă, cred că primul pas în căpătarea ei este buna voinţă. Ca să poţi fi binevoitor cu ceilalţi, trebuie să te întorci către tine însuţi şi să îţi “educi” parametrii de interpretare. Să ai o voinţă bună, adică acea deschidere pentru a vedea dincolo de aparenţe, de a nu clasifica drept negative reacţii, fapte, ci de a-ţi lua răgazul să intuieşti (sau să cunoşti) ce e dincolo de o maşină veche sau o bluză verde purtată mereu. Abia atunci, când voinţa e bună, poţi depăşi egocentrismul în favoarea bunăvoinţei...." (Oana)

(va urma)

Indemn de weekend: CITESTE!

La intalnirea de ieri, vorbeam despre cultura generala, despre informatie, despre experienta... Am ajuns cu totii la concluzia ca, pe masura ce avansam in varsta, citim mai putin, suntem mai repeziti, mai superficiali... Din acest motiv, i-am rugat pe "copiii nostri", cum le spunem in private studentilor bursieri ai Asociatiei, sa citeasca. Oricat. Orice. Sau, ma rog, nu neaparat orice, cat carti de calitate. Ne-am oferit sa le recomandam "copiilor" cateva titluri... La un moment dat, pentru a justifica faptul ca, inainte de a incepe sa te exprimi in scris despre un subiect este cazul sa citesti in avans despre el sau in asociere cu el, Bogdan D a remarcat: "Pana si Mozart, inainte de a fi genial, a trebuit sa invete notele..."
E un gand pe care l-am putea folosi chiar de astazi, ca pretext sa ne apucam totusi de citit atunci cand, "cazandu-ne" o carte valoroasa in mana, in loc sa o rasfoim, folosim adesea scuza lipsei de timp pentru a o abandona indefinit pe o noptiera...

Intalnirea Asociatiei (filiala Bucuresti)

Astazi, ne-am reintalnit... Ca locatie, Caffepedia (zona Magheru) s-a dovedit exceptionala! Am fost vreo 20, 20 si ceva, iar discutiile s-au intins mult, pana spre 8:30 p.m. Ne-am bucurat sa-i revedem pe studentii carora le acordam burse si, de asemenea, ne-am bucurat sa ne revedem intre noi, membrii permanenti ai Asociatiei. Intalnirile acestea ne reincarca energetic, ne dau dimensiunea faptului ca, impreuna, putem fi mai buni, mai deschisi si, paradoxal, mai protejati; protejati prin Dumnezeu, protejati unii prin ceilalti... Dincolo de familie, aici, la Asociatie, intalnesti oameni de reala calitate si incredere. Oameni cu care poti discuta despre orice cu inima deschisa, fara teama "agendelor ascunse". Privind retrospectiv, cred ca toti traim acest lucru in Asociatie. Altfel, ne-am fi pierdut pana acum...undeva intre dorinta de a face ceva pentru cei din jur si comoditatea rutinei zilnice...

Minunea din viata mea

Trimiteti-ne pe adresa de email bucuriacelornecajiti@yahoo.com povestile voastre de viata si le vom trece pe blog. Este important sa ne impartasim unii celorlalti din experientele personale, pentru ca doar asa ne dam seama ca nu suntem singuri. Cu credinta, iubire si incredere, vom merge mai departe... Doamne ajuta!

Ma numesc Cristina, am 37 de ani si, in urma cu patru luni, am adus pe lume o fetita. Tatal ei nu-si dorea copii, asa ca ne-a parasit inainte ca micuta sa se nasca. Am suferit enorm si, alaturi de familie si prieteni, am reusit sa duc la bun sfarsit sarcina doar cu sprijinul exceptional primit din partea duhovnicului meu si al medicului care m-a asistat pe toata perioada respectiva. S-ar putea sa para ciudata asocierea, dar in lunile acelea m-am simtit ca in cantonament, fizic si emotional, avand alaturi de mine doi antrenori, fiecare specializat pe partea lui: unul pe partea duhovniceasca, celalalt pe cea medicala, care m-au sustinut permanent.

La nastere, fetita a luat nota 10! I-am multumit lui Dumnezeu pentru sansa de a fi mama si de a avea o dulceata de copil, blondina cu ochii albastri.

La o luna, am fost la un control de rutina si mi s-a prabusit cerul in cap: am aflat ca micuta are un chist pe creier. La bebelusi atat de mici, chistul nu poate fi nici tratat, nici operat, singurul lucru pe care-l puteam face fiind monitorizarea lui... Am intrebat disperata care sunt optiunile: a) sa evolueze si sa degenereze in hydrocefalie; b) sa stagneze; c) sa se resoarba.

Ajunsa acasa, mi-am sunat duhovnicul si, dupa discutia cu el, am realizat ca, totusi, as putea face ceva pentru copilul meu: sa-l botez cat mai repede. Am devansat toate pregatirile de botez si, intr-o zi de inceput de septembrie, am crestinat-o pe micuta. Am avut parte de o slujba superba, de nasi minunati, de sprijin moral din partea celor mai dragi prieteni ai mei si, evident, de sustinerea neconditionata a familiei mele.... Dupa botez, am simtit cum lucrurile se linistesc. Copilul meu isi primise ingerasul si acesta se pare ca-si suflecase manecile si pornise la treaba: avea de dovedit un chist!

In fiecare zi, ii multumesc lui Dumnezeu pentru copilul meu si ma rog sa-i fie bine. Parintele duhovnic s-a rugat constant pentru fetita mea, prietenii si familia mea la fel. Ieri, la doua luni de la botez, am fost din nou la control. Cand medicul m-a privit zambind, usor surprins, si mi-a spus: "Chistul a disparut complet!", am simtit ca mi se inmoaie picioarele... Mi-au dat lacrimile, mi-am strans copilul in brate si i-am multumit lui Dumnezeu si Maicii Domnului pentru minunea adusa in viata mea!

Cu credinta, cu iubire, cu incredere... doar asa poti depasi cele mai delicate momente din viata ta!Personal, privesc cu bucurie viitorul caci copilul meu este sanatos...cu voia lui Dumnezeu, si stiu ca lucrurile vor merge mai departe exact asa cum va dori El sa se intample. Atunci, de ce sa-mi mai fie teama?...

Impacarea cu sine

M-am asezat ganditor pe scaunul din fata ei. Era o femeie inca frumoasa, desi depasise de mult 65 de ani. Fusese profesoara mea de romana. O femeie decenta, spirituala, atenta la detaliile vorbirii dar si la prostiile fiecaruia dintre noi. Viata o incercase crunt, sotul o parasise de vreo 20 de ani pentru una mai tanara, iar unicul copil plecase de mult in Italia, cu gandul ca se va imbogati daca accepta sa fie ospatar pe un vas de croaziera. Ramasese singura, cu pisicile ei. Din cand in cand, mai facea cate o prajitura cu mere si le invita pe vecinele de scara pe la ea, sa depene amintiri la o cafea.
Aflase de ceva vreme ca are cancer de colon. Dar nici asta nu o speriase. In fiecare zi, se trezea cu bucurie, se aranja in oglinda si pornea la cumparaturi. Adesea se intorcea fara nimic, banii erau putini, dar ii placea sa respire aerul de dimineata si atunci isi gasea cate un pretext sa iasa din casa... Din cand in cand, se oprea la biserica si aprindea cate o lumanare pentru parinti, pentru prieteni. Nu in ultimul rand, se ruga pentru fiul ei, sa fie sanatos. Cand o intrebai ce face, iti raspundea senin: "Sunt bine, cu voia lui Dumnezeu." Acest "sunt bine" suna atat de firesc in gura ei incat stiai ca spune exact ce simte. Isi abandonase viata in mainile Lui si se decisese sa traiasca cu bucurie pana la sfarsit... Era impacata cu sine, cu soarta ei, cu tot. Avea o serenitate adolescentina si un zambet complice in coltul gurii... Stia ca ingerul ei pazitor era acolo, langa ea, iar totul era asa cum trebuie sa fie.
Stateam ganditor pe scaunul din fata ei... Era o femeie care, desi depasise de mult 65 de ani, era mai tanara decat multi dintre noi, proprii ei elevi...

Bucuria celor necajiti

Ne-am intalnit intamplator (desi, mai apoi, am aflat ca nimic nu este intamplator). Am fost adusi la un loc de un om cu inima calda, de gandul lui curat, de increderea lui si a noastra in oameni si in puterea lor de regenerare...si, nu in ultimul rand, de dragostea pentru Dumnezeu.
Cu timpul, lucrurile s-au limpezit, ne-am cunoscut mai bine si am purces la drum, umar la umar. Scopul nostru este sa-i ajutam pe cei din jur. Nu ne propunem mult. Nu ne propunem putin. Ne propunem exact atat cat ne va permite Dumnezeu sa facem impreuna. Este foarte indraznet, insa, nu?...
Ceea ce stim este ca, impreuna, putem face lucruri minunate pentru oameni simpli. Ca zambetul plin de speranta al acestora ne va face mai puternici, mai increzatori.... ca el, zambetul, este dimensiunea Bucuriei pe care o aducem Celor Necajiti.